Dis de dimineata am tras o fuga cu masina pe coclauri (a se citi plaiuri mioritice hunedorene pline de hartoape, balega si vegetatie lasata sa cresca la mila Domnului) pana in comuna X, unde l-am gasit pe ''parintele''. Era in curte, ca tot omu, pe caldura asta, doar cu niste pantaloni scurti pe el si cu buricul la vedere. Pana nu ni s-a confirmat ca despre dansul era vorba, nu am crezut ca este chiar preotul pe care il cautam. Un om normal, care isi vedea de gospodarie, intr-o sambata calduroasa de iunie, ca asta. Si-a cerut scuze politicos pentru ca il gasisem asa dezbracat si din doua miscari a intrat in casa si si-a aruncat pe el o camasa, in timp ce ne intreba cu voce tare dinauntru daca dorim sa ne aduca o cafea sau un suc, ceva. Apoi, motivul venirii noastre.
Am sezut cu totii pe bancute, la masa de pe prispa, inconjurati de ghivece mari cu plante verzi, iar in fundal, zgomotele orataniilor de curte.
I-am zis omului ca il cautasem pentru a ne ajuta cu cununia religioasa la castel si dupa cateva amanunte, a acceptat. Mai interesant a fost sa aflam ca isi cununase fiica (mutata in State) tot in Sala Dietei si ca ei fusesera singurii care facusera tarasenia asta, sfidant orice interdictii si reguli stricte ale bisericii ortodoxe, pentru ca pana la urma, Dumnezeu este peste tot si taina cununiei religioase nu isi pierde din valoare daca se schimba decorul. Haleluia!
Am primit sfaturi privind ornatul salii si a drumului pana acolo si solutii de aranjamente florale de gen DIY, atat de potrivite pe ideea de la care pornisem inca de acasa.
Scurtand toata povestea, am batut palma cu parintele si am pornit in pas voios sa ne arate si biserica unde slujeste, la o aruncatura de bat de casa domniei sale. Am glumit pe seama duratei slujbei de cununie, si parca ne auzise gandurile, ne-a zis ca stie ca tinerii sunt nerabdatori sa se termine repede si din proprie experienta nu o sa ne ''plictiseasca'' mai mult de 40 de minute cu cititul si daca nu credem, ne da CARTEA ca sa citim pe ceas cat dureaza ceremonia. Am ras pe infundate si ne-am zis in gand... asta e preotul nostru! Apoi ne-a mai povestit si o patanie cu un mire care tot batea pe loc din picioare in timpul cununiei sale, pesemne ca avea niste nevoie fiziologice de rezolvat...si de atunci stie ca trebuie sa fie cat mai concis si sa nu o lungeasca mai mult decat se cere.
La iesirea din biserica, am confirmat parintelui ca e perfect asa cum a gandit-o, ca si asa noi nu vrem sa plictisim invitatii dar nici sa ne chinuim batranii, stand in picioare, pe caldura lui iulie.
Ca sa isi arate intelepciunea si experienta in domeniu, parintele m-a domolit frumusel, spunandu-mi ca nici vorba de caldura in castel, ba din contra, o sa trebuiasca sa ne imbracam, ca intre peretii de piatra nu bate soarele si nici nu dogoreste cuptorul de afara.
M-a cuprins parinteste cu palma pe dupa umeri si mi-a zis ca o sa fie bine. Si plecaram cu zambetul pe buze, multumiti si incantati, sperand ca macar cu aspectul asta o sa imi mai dispara emotiile sau supararile posibile din ziua nuntii. Slava Domnului!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu