miercuri, 14 iulie 2010

S-a dus si musonul burlaciei

Am tot amanat sa scriu cele ce s-au intamplat in ultimele doua saptamani, ba din motive de lipsa de net, ba din lipsa de timp, ba de oboseala... asa ca uite ca am ramas cu restante la scris si mentinut relatie vie cu fanii mei, fete si baieti cuminti pe care ii intereseaza ce face o proaspata femeie maritata.


Revenind in trecut, nu vreau sa las nementionata intalnirea de la Timisoara cu fetele mele, burlacite toate, asa ca de dinainte de nunta... sa nu scapam momentul sa facem ceva impreuna, ca daca se poarta la americani, sa fie si la noi, ca suntem moderni doar. Si cum nunta nu am vrut-o traditionala, inchistata in obiceiuri stravechi si care se mentin cu strasnicie chiar si de catre tinerele si modernele mirese ale anului 2010, nici petrecerea asta nu s-a incadrat in cadrele ''obisnuite''.

Trecand peste zvonurile de dinainte... cand stiam ca se va intampla, dar nu stiam ce si cum... am ajuns in ziua cu pricina, pe la 6 seara, acasa, cu domnisoara de onoare ''prima'', dupa o furtuna ca la carte, care ne-a trimis urgent acasa, pe jos, cu vesmintele si incaltarile ude leoarca.
Se simtea in aer o unda de complicitate asa ca in momentul in care am primit primul telefon, de la o burlacita secretoasa, am inceput sa prind din zbor imaginea povestii din seara aia. Rand pe rand, apelurile de la celelalte complice au venit prin eter si uite-asa ne-am strans toate, in bucataria noastra din Timisoara, in jurul mesei, care intre timp se umpluse de dulcegarii de petrecere.



Dupa ce fetele si-au ridicat pana la limita nivelul glicemiei (si banuiesc, ca si al colesterolului, ca erau implicate niste kg bune de inghetata acolo), s-au gandit ca ar fi bine sa faca putina miscare, in speranta de a mai da jos din caloriile acumulate intr-un timp asa de scurt (pana m-am imbracat eu de iesit).


Buun, si dupa ce s-au inghesuit ele pe bancheta din spate a trasurii burlacesti, au inceput a depana amintiri sau derula fantezii cu reprezentantii sexului opus de pe soseaua principala. Am fost semnalizate si de un BGS-ist la post, care flashuia de zor cu farurile cat am poposit la semafor, prilej cu care ne-am dat seama ca la cati feromoni expira pe geam masinuta in care eram noi, nici de mirare ca atrageam instinctual testosteronul mobil sau stationar din trafic.

La urmatorul semafor, am dat si peste colegul nostru de apartament, burlacul blond pe nume Dragos , pe care l-am imortalizat rapid, la volan, in afara orelor de serviciu, deci, mai relaxat si disponibil.

Mai tarziu, in Mall, am purces la sesiunea de shopping viteza, prilej cu care mi-am exersat mersul pe tocuri, neasteptat de bine, avand in vedere ca nu practic sportul asta decat rar, de vreo doua ori pe an, si atunci mai de voie nevoie...de feminitate.


Fetele, si-au pus in valoare talentul de actrite, ca intre burlacite la vreme de distractie, in timp ce mireasa era preocupata cu cumparaturile, pe ultima suta de metri, inainte de schimbarea TVA-ului. Apropos de asta, cea mai faina surpriza am avut-o la intrarea intr-un magazin respectabil de parfumuri, din mall, cand am fost poftite politocos afara, pe motiv de schimbare de TVA, cu cateva minute inainte de ora 22. Norocul lor ca eram cu gandul la nunta si nu la a face reclamatie, ca tare ma mai manca limba sa scot niste blesteme de amenda.

Dar ca sa nu uitam de motivul pentru ca ne imbracasem toate frumos si aveam sufletele inca vesele, am trecut cu vederea incidentul de mai sus, si ne-am trantit poponetele regale in fotoliile de la cinema multiplex, ca sa ne clatim neuronii cu povestile aproape de basm ale prea-depasitelor, de mult apuse burlacite din ''Sex and The City''.

Seara am incheiat-o in liniste, ca ne era cam somn, incolonandu-ne spre casele noastre ca sa nu pierdem orele din somnul de frumusete.


Iar ca o cireasa de pe tortul imaginar mancat in seara aceea, mandra noastra Lore, si-a dat seama pe la 12 noaptea, ca ... implineste 25 ani! LA MULTI AAAAAAANI mandra si sa ne traiesti mult si frumos, asa cum stii tu prea bine!


Si uite-asa, am trecut si de seara burlaciei, cu tam tam si poze cam lomo, ca sa ne aducem aminte, peste ani si ani, ce vise aveam!



Un comentariu: