Nu se putea sa nu iau eu de dimineata un pumn de pastile, oferit cu generozitate de gazdele noastre de la Bran - pensiunea Popasul Reginei (Maria).
Asadar, ma trezesc frumusel, cum ii sta bine unei sotii care tine la somnul ei de frumusete, dupa ora 9. Imi sun sotul, care evident daduse buzna la parter, in incinta restaurantului, singura locatie unde se prinde bine internetul (ca doar pe semnul Wi -FI gratuit nu scrie si ca la etajul 2 unde suntem noi cazati nu mai bate semnalul). Vine si ma preia galant din camera, ca sa nu vin de una singura la restaurant. Is morocanoasa, asa ca de dimineata si fara nici o idee de ce as vrea sa mananc la micul dejun. Intram in restaurant si ne intampina frumos o domnisoara slaba si iute ca o viespe de munte. Ne citeste din priviri nedumerirea ca nu ne hotaram unde sa ne asezam, ca doar nu mai era nimeni inauntru. In jur, plin de mese goale, aranjate pentru posibili turisti. Dar, din gura domnisoarei viespe, aud ce nu credeam ca o sa imi deranjeze calmul de dimineata: "Haideti aici, ca nu mai am mese libere!" Si ne indruma spre o masa retrasa, chiar langa usa de la bucatarie, acelasi loc unde deunazi manca un ospatar, masa care, judecand dupa hainele din cuierul din spate, pare a fi rezervata personalului acestui restaurant.
Obedienta ca un scolar tras de urechi, ma asez la masa indicata si cu o privire tampa, ma uit in dreapta, in fata si in spate si verific valabilitatea spuselor d-rei. Mesele libere... in mintea mea sunt toate acele mese care nu sunt ocupate sau care nu au vreun semn de rezervat pus strategic pe ele. Avand in vedere ca tot restaurantul era plin de mese goale...libere...fara semne sau turisti galagiosi asezati in fata lor...ma intreb care e logica de ne asezara la colt?
Ma rog... Inghit pastila, asa pe uscat si tac.
Mi se aduce in graba meniul si il ochesc la coltul mesei noastre. Il iau, mai in sila, mai in lipsa de chef, si il verific. Din minunatia de bucate, ma hotarasc rapid sa iau o chifla, niste unt si gem, plus o cana de lapte. Asa simplu, ca de dimineata. Dau comanda si astept.
Dupa un firav minut, mi se aduce pe masa ce NU am cerut (sau ce nu mi-am inchipuit cum ar arata ce am cerut):
- chifla = 4 felii de paine alba, ne prajita;
- untul = o bucata rece de unt, taiat dintr-un pachet mare de 250g (parca vad si imaginea taierii)
- gemul= o chisea plina cu dulceata de visine;
- laptele= o cana cu lapte rece, sec si netentant.
Sa zicem ca am trecut cu vederea peste laptele rece, ca daca era fierbinte ma trimitea urgent la baie, si peste dulceata care era si ea buna, iar untul rece si taiat asa, repede, din frigider, ca pentru o prajitura... m-a lasat si mai rece.
Faza e ca in meniu scria mare si negru pe alb: CHIFLA. Si chiar am crezut asta. Am fantezat un pic la ideea de a taia chifla in doua si a o unge cu unt si gem. Sau ..nu mai stiu ce. Dar la vederea feliilor de paine, asa aruncate parsiv in cos, parca mi s-a taiat un pic cheful de mic dejun. Adica 5 felii de paine echivaleaza cu o chifla, mai nou?
Nu am ce face si intreb: ''da chifla unde e?''
Vine si raspunsul iute: ''nu am mai apucat sa schimbam meniul... si a ramas asa.''
Asa, si?
Ma ambitionez rautacios si incerc sa refac o chifla din cele 5 felii de paine aduse. Nu reusesc. Mai ales ca Adrian ma opreste ca un tata binevoitor, in incercarea de a nu ne face amandoi de rusine. Eh, asta-i buna! Eu sunt clientul si feliile sunt ale mele, deci pot sa fac ce vreau cu ele. Chiar si sa construiesc o coliba- chifla, daca poftesc.
Dar, din nou, ma cumintesc, inghit a doua pastila si ma conformez... ungand, pardon, spargand felia de paine cu lama cutitului, de care era lipita o bucatica de unt.
Aud din departare pe madam receptionera... ''cum ati dormit azi noapte?'' (noi: ''aa...bine'') si apoi tot ea completand... ''ati auzit tramvaiul?'' Ramanem amandoi cu gura cascata si imi zic ca asta e o alta pastila. De tampit lumea.
In timp ce mananc, in jurul nostru e forfota... Personalul restaurantului pare in mare graba sa aranjeze sala. Intreb tamp: da cat e ceasu? Trebuie sa plecam? Si acum simt in spate curentul de la fuga lor prin sala... Acum matura. Tot cu noi aici, doar ca eu am terminat de mancat.
Si... am terminat si cu pensiunea asta. Plecam de aici. AZI! Nu de alta, dar nu mai vreau si alte pastile.
Asadar, ma trezesc frumusel, cum ii sta bine unei sotii care tine la somnul ei de frumusete, dupa ora 9. Imi sun sotul, care evident daduse buzna la parter, in incinta restaurantului, singura locatie unde se prinde bine internetul (ca doar pe semnul Wi -FI gratuit nu scrie si ca la etajul 2 unde suntem noi cazati nu mai bate semnalul). Vine si ma preia galant din camera, ca sa nu vin de una singura la restaurant. Is morocanoasa, asa ca de dimineata si fara nici o idee de ce as vrea sa mananc la micul dejun. Intram in restaurant si ne intampina frumos o domnisoara slaba si iute ca o viespe de munte. Ne citeste din priviri nedumerirea ca nu ne hotaram unde sa ne asezam, ca doar nu mai era nimeni inauntru. In jur, plin de mese goale, aranjate pentru posibili turisti. Dar, din gura domnisoarei viespe, aud ce nu credeam ca o sa imi deranjeze calmul de dimineata: "Haideti aici, ca nu mai am mese libere!" Si ne indruma spre o masa retrasa, chiar langa usa de la bucatarie, acelasi loc unde deunazi manca un ospatar, masa care, judecand dupa hainele din cuierul din spate, pare a fi rezervata personalului acestui restaurant.
Obedienta ca un scolar tras de urechi, ma asez la masa indicata si cu o privire tampa, ma uit in dreapta, in fata si in spate si verific valabilitatea spuselor d-rei. Mesele libere... in mintea mea sunt toate acele mese care nu sunt ocupate sau care nu au vreun semn de rezervat pus strategic pe ele. Avand in vedere ca tot restaurantul era plin de mese goale...libere...fara semne sau turisti galagiosi asezati in fata lor...ma intreb care e logica de ne asezara la colt?
Ma rog... Inghit pastila, asa pe uscat si tac.
Mi se aduce in graba meniul si il ochesc la coltul mesei noastre. Il iau, mai in sila, mai in lipsa de chef, si il verific. Din minunatia de bucate, ma hotarasc rapid sa iau o chifla, niste unt si gem, plus o cana de lapte. Asa simplu, ca de dimineata. Dau comanda si astept.
Dupa un firav minut, mi se aduce pe masa ce NU am cerut (sau ce nu mi-am inchipuit cum ar arata ce am cerut):
- chifla = 4 felii de paine alba, ne prajita;
- untul = o bucata rece de unt, taiat dintr-un pachet mare de 250g (parca vad si imaginea taierii)
- gemul= o chisea plina cu dulceata de visine;
- laptele= o cana cu lapte rece, sec si netentant.
Sa zicem ca am trecut cu vederea peste laptele rece, ca daca era fierbinte ma trimitea urgent la baie, si peste dulceata care era si ea buna, iar untul rece si taiat asa, repede, din frigider, ca pentru o prajitura... m-a lasat si mai rece.
Faza e ca in meniu scria mare si negru pe alb: CHIFLA. Si chiar am crezut asta. Am fantezat un pic la ideea de a taia chifla in doua si a o unge cu unt si gem. Sau ..nu mai stiu ce. Dar la vederea feliilor de paine, asa aruncate parsiv in cos, parca mi s-a taiat un pic cheful de mic dejun. Adica 5 felii de paine echivaleaza cu o chifla, mai nou?
Nu am ce face si intreb: ''da chifla unde e?''
Vine si raspunsul iute: ''nu am mai apucat sa schimbam meniul... si a ramas asa.''
Asa, si?
Ma ambitionez rautacios si incerc sa refac o chifla din cele 5 felii de paine aduse. Nu reusesc. Mai ales ca Adrian ma opreste ca un tata binevoitor, in incercarea de a nu ne face amandoi de rusine. Eh, asta-i buna! Eu sunt clientul si feliile sunt ale mele, deci pot sa fac ce vreau cu ele. Chiar si sa construiesc o coliba- chifla, daca poftesc.
Dar, din nou, ma cumintesc, inghit a doua pastila si ma conformez... ungand, pardon, spargand felia de paine cu lama cutitului, de care era lipita o bucatica de unt.
Aud din departare pe madam receptionera... ''cum ati dormit azi noapte?'' (noi: ''aa...bine'') si apoi tot ea completand... ''ati auzit tramvaiul?'' Ramanem amandoi cu gura cascata si imi zic ca asta e o alta pastila. De tampit lumea.
In timp ce mananc, in jurul nostru e forfota... Personalul restaurantului pare in mare graba sa aranjeze sala. Intreb tamp: da cat e ceasu? Trebuie sa plecam? Si acum simt in spate curentul de la fuga lor prin sala... Acum matura. Tot cu noi aici, doar ca eu am terminat de mancat.
Si... am terminat si cu pensiunea asta. Plecam de aici. AZI! Nu de alta, dar nu mai vreau si alte pastile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu