Thinking outside the box

Aseara am fost in oras la un pahar de vorba cu Adrian, familia lui si doamna in charge cu mancarea pentru receptia de la nunta noastra. Stiam de la inceput ca nu o sa fie usor, dar nu mi-am inchipuit ca o sa intampin atata rezistenta, din partea unei persoane, la ideea de NOU.

Am spus verde in fata ceea ce vreau si de ce vreau asa si de ce nu altfel. Adica vreau o receptie de nunta cu bufet suedez pe tot parcursul nuntii. Stupoare!

Nu stiu nici acum daca rezistenta e din cauza ca e o chestie noua pentru un oras ca Hundeoara sau din cauza persoanei care urmeaza sa fie pusa fata in fata cu noul, cu provocarea.

La inceput au fost puse in discutie motive de genul spatiului, a logisticii, apoi motive de genul: ''aici nu suntem in strainatate" sau "la nunta nu vor fi numai tineri", ca sa ajungem in final la ''o sa fie greu... dar vedem ce putem face''.

Nu am inventat eu roata asta... si nici nu aveam de gand sa imi planific o nunta extravaganta, receptie a la Elton John sau prezentare Jean Paul Gaultier. Pur si simplu, imi doresc sa aduc tinerete, noutate si flexibilitate in sala de mese. Asta se intampla deja in State sau in UK, dar in Romania, Hunedoara, oamenii sunt inca lipiti de traditionalism, de conservatorism si ''ceea ce se face de obicei'', ''ceea ce se mananca'', ''ceea ce este deja si stim ca merge''.

Dupa un inceput de discutie in razboi, evidentiat fiziologic cu pete rosii pe gatul si obrajii doamnei in discutie, am ajuns la concluzia ca va fi greu... dar nu imposibil. I-am transmis cele mai bune intentii ale mele privind receptia, asa cum o vad eu... si i-am promis sprijinul meu total legat de lucrurile pe care nu le stie sau nu le poate realiza de una singura. Am primit fraze taioase si defensiva. I-am spus ca o vreau ca prietena de receptie si nu am de gand sa ii fac viata un calvar cu ideile mele...dar am primit din nou defensiva. In cele din urma, am innecat seara in niste glume acide, un ceai cu lamaie si miere de albine si am finalizat pe plecare, cu promisiunea de a ne transmite ideile reciproce pe mail si de a gasi o cale comuna de a rezolva amiabil problemele.

Nu vreau sa fiu rea, dar din pacate, suferim cu totii, intr-o masura mai mare sau mai mica, de kainolofobie (frica de noutate). Stiu ca si eu am uneori tendinta de a da inapoi, dar sa ma apar asa cu vehementa si sa combat totul in numele traditionalismului si a conservatorismului... e prea de tot. Sa nu uitam ca lumea a evoluat datorita celor care au invins temerile legate de nou si au convins masele de a trece de conventii si idei vechi.

Sunt increzatoare ca voi misca rotitele masinariei asteia si vom duce carul incapatanarii si a credintei in ideile invechite mai departe... catre viitor, sub forme noi, practice si flexibile.

Si pentru ca mi s-a spus in nenumarate randuri ca nu o sa reusesc sa multumesc pe toata lumea, (adica invitatii), vreau sa spun ca nu asta mi-am propus din start, ci mi-am propus sa fac o nunta altfel, o nunta tinereasca, cu idei proaspete, cu scopul de a aduce dinamism, o mai mare interactiune intre invitati si amintiri puternice, sper eu, pozitive. Si faptul ca imi asum riscul ca lumea sa nu poata iesi inca de la inceput din cutiuta lor cu obisnuinte legate de nunta...

Vom vedea cat de rigide, de patrate sau obtuze sunt unghiurile din care vor privi invitatii nostri receptia.