Nah, deci vii, da?

Cea mai recenta bataie de cap am avut-o cu invitatiile. Pentru ca le vroiam facute cat mai repede, cat mai bine, cat mai modern, cat mai altfel, cat mai pe tema nuntii si din hartie reciclata. Din cele de mai inainte, nu am reusit sa atingem decat partea cu modern si pe tema nuntii. Am facut tot ce ne-a stat in puteri si in buget sa facem asta si pana la urma a iesit ceva ceva.

Azi am chemat-o pe Ana sa ne ajute la caligrafiat adresele pe plicuri (cat am reusit sa sun si sa dau de o parte din cei de pe listele de invitati). Multumim Ana!
Maine ma duc la posta si deja trimit prima tura. Nu am cautat prea multe elemente de traditionalism la nunta noastra, dar partea cu invitatiile imprimate am pastrat-o. Ca d-ra de onoare ''prima'' a vrut asta (mai la baza, mai la serios), ca nu toata lumea are sau intelege posta electronica, si pentru ca am vrut sa multumim lumea sau sa ne aliniem la unele standarde... nu mai stiu ce a fost in capul nostru, dar am facut-o si suntem mandri de asta.
Designul l-am ''furat'' de pe un site strain de specialitate si Adrian l-a adaptat la nevoile noastre de nuante, aranjare in pagina si marime.
Cei de la imprimerie, ne-au ajutat cu hartia (nu cea pe care o alesesem la inceput, pentru ca nu au mai putut sa aduca hartie reciclata, in timpul cerut de noi, deja f f scurt), cu imprimatul si taiatul. Noi am cumparat plicurile din Metro (cu banda autoadeziva) si Ana le-a scris.


Mi-am dat seama, ca in povestea asta cu nunta, ajungi intr-un stadiu cand nu iti mai permiti sa faci nervi sau fite, nu iti mai permiti sa taraganezi sau sa negociezi, pentru ca toate se leaga intre ele. Dar de asemenea, mi-am dat seama, ca uneori, e mai bine sa fii clientul pretentios, sa ai alternative si sa poti sa alegi ceea ce iti place cu adevarat, decat sa iti para rau mai tarziu, cand se termina nebunia, si la rece iti dai seama ce gafa ai facut pe fuga.

In week-end-ul asta mi-am planificat si niste sesiuni de impartit invitatii direct, la un pahar de vorba, in oras, cu fetele mele, pe care si asa le vad rar, din motive de ''alte prioritati''. Cred ca asta o sa ma scoata putin din rutina planificarilor zilnice si o sa imi mai incarce bateriile.

Pentru prietenii mei din afara tarii, am ales varianta electronica, iar in momentul cand vor ateriza la locul faptei, in Hunedoara, le voi inmana atunci plicurile cu invitatiile lor.

Avand in vedere ca am adaugat in plic, pe langa invitatie, si cardul de confirmare (ca am gasit in asta o modalitate eleganta si flexibila de confirmare si ca am vazut ca se poarta in strainatate ideea), ma pregatesc deja pentru o sesiune emotionanta de primit confirmari si refuzuri, pe telefon, pe adresa noastra comuna de email sau prin posta.
Ma voi inarma asadar cu multa rabdare si zero asteptari (ca sa nu ma toropeasca dezamagirile posibile) si voi vedea ce iese.

Pana acum stiu doar ca am insumat multe ore de nesomn si cateva kilograme de stres.

In cautarea verdelui perfect

Prima intalnire cu prima firma de decoratiuni de nunta... primul stres legat de verdele nostru. Primul impas. In goana dupa bifarea cat mai multor itemi din lista de prioritati de rezolvat am uitat ca nu poti impaca si capra si varza, pe ultima suta de metri, nu poti sa faci figuri sau sa mai ai pretentii la ceea ce era ideal. Dar nu ma las. Nu accept doar doua nuante de verde impus, cand eu stiu ca niciuna din ele nu e ceea ce vrem. Inca mai caut...inspiratie si poate alternative.

Mi se ridica tensiunea si acum, cand ma gandesc la hidoseniile de nuante propuse de doamna respectiva, pentru pata de culoare de pe husele scaunelor din sala de receptie. Primul, cel preferat si, dupa parerea dansei, ''cel mai potrivit cu tema si culoarea nuntii'', il pot cataloga ca fiind un verde de balta statuta de muuulta vreme in soare, verde batranesc, tomnatic, cu irizatii aurii, un verde de frunza care incepe sa se usuce, sau iarba arsa de soare.


A doua nuanta, propusa la insistentele mele, ca rezultat a nemultumirii mele si a lui Adrian, a fost un verde fistic... care mi-a dat peste ochi imediat ce a aparut in sala, in mainile unei angajate a firmei cu pricina. Si oricat s-ar fi chinuit dansa cu funde, simple sau duble, tot aiurea arata. E un verde artificial, de vata de zahar, un verde infantil, spalacit si timpuriu, care, nu batea cu verdele nostru mult-dorit.

Degeaba am batut apropouri daca exista posibilitatea achizitionarii unui alt material intr-o nuanta dorita de noi, ca doamna se facea ca ploua, asa peste noi, in ropote, cu galeata. Am renuntat sa o mai bat la cap cu alternative, cand am vazut ca nu ne ajuta mai mult decat atat. Confirmarea ca firma dansei nu agreaza clientii pretentiosi ca noi, a venit dupa ce am asteptat un mail promis cu oferta detaliata de servicii oferite, asa cum a pretins ca trimite, cand am discutat cu ea in birou. Pe langa faptul ca am incercat in nenumarate randuri, fara success, sa accesez situl specificat de dansa, pentru a vedea fotografii de la evenimentele organizate si decorate de ei, nu am primit nici macar un raspuns politicos la mesajul electronic pe care i l-am trimis, dupa doua zile, sa ii reamintesc ce hotarasem la intalnirea fata in fata.

Nemultumita fiind din fire, am facut planuri mai eficiente pentru decoruri, planuri pe care sper din tot sufletul sa le pot pune in aplicare, in ideea de ajunge sa ma incadrez si in buget si sa imi impac dorinta de frumos si placut, de potrivit si tineresc. Domnisoarele mele de onoare din tara, au venit deja cu idei si si-au anuntat deja intentia de a-si folosi ideile si indemanarea pentru a o scoate basma curata.

Thinking outside the box

Aseara am fost in oras la un pahar de vorba cu Adrian, familia lui si doamna in charge cu mancarea pentru receptia de la nunta noastra. Stiam de la inceput ca nu o sa fie usor, dar nu mi-am inchipuit ca o sa intampin atata rezistenta, din partea unei persoane, la ideea de NOU.

Am spus verde in fata ceea ce vreau si de ce vreau asa si de ce nu altfel. Adica vreau o receptie de nunta cu bufet suedez pe tot parcursul nuntii. Stupoare!

Nu stiu nici acum daca rezistenta e din cauza ca e o chestie noua pentru un oras ca Hundeoara sau din cauza persoanei care urmeaza sa fie pusa fata in fata cu noul, cu provocarea.

La inceput au fost puse in discutie motive de genul spatiului, a logisticii, apoi motive de genul: ''aici nu suntem in strainatate" sau "la nunta nu vor fi numai tineri", ca sa ajungem in final la ''o sa fie greu... dar vedem ce putem face''.

Nu am inventat eu roata asta... si nici nu aveam de gand sa imi planific o nunta extravaganta, receptie a la Elton John sau prezentare Jean Paul Gaultier. Pur si simplu, imi doresc sa aduc tinerete, noutate si flexibilitate in sala de mese. Asta se intampla deja in State sau in UK, dar in Romania, Hunedoara, oamenii sunt inca lipiti de traditionalism, de conservatorism si ''ceea ce se face de obicei'', ''ceea ce se mananca'', ''ceea ce este deja si stim ca merge''.

Dupa un inceput de discutie in razboi, evidentiat fiziologic cu pete rosii pe gatul si obrajii doamnei in discutie, am ajuns la concluzia ca va fi greu... dar nu imposibil. I-am transmis cele mai bune intentii ale mele privind receptia, asa cum o vad eu... si i-am promis sprijinul meu total legat de lucrurile pe care nu le stie sau nu le poate realiza de una singura. Am primit fraze taioase si defensiva. I-am spus ca o vreau ca prietena de receptie si nu am de gand sa ii fac viata un calvar cu ideile mele...dar am primit din nou defensiva. In cele din urma, am innecat seara in niste glume acide, un ceai cu lamaie si miere de albine si am finalizat pe plecare, cu promisiunea de a ne transmite ideile reciproce pe mail si de a gasi o cale comuna de a rezolva amiabil problemele.

Nu vreau sa fiu rea, dar din pacate, suferim cu totii, intr-o masura mai mare sau mai mica, de kainolofobie (frica de noutate). Stiu ca si eu am uneori tendinta de a da inapoi, dar sa ma apar asa cu vehementa si sa combat totul in numele traditionalismului si a conservatorismului... e prea de tot. Sa nu uitam ca lumea a evoluat datorita celor care au invins temerile legate de nou si au convins masele de a trece de conventii si idei vechi.

Sunt increzatoare ca voi misca rotitele masinariei asteia si vom duce carul incapatanarii si a credintei in ideile invechite mai departe... catre viitor, sub forme noi, practice si flexibile.

Si pentru ca mi s-a spus in nenumarate randuri ca nu o sa reusesc sa multumesc pe toata lumea, (adica invitatii), vreau sa spun ca nu asta mi-am propus din start, ci mi-am propus sa fac o nunta altfel, o nunta tinereasca, cu idei proaspete, cu scopul de a aduce dinamism, o mai mare interactiune intre invitati si amintiri puternice, sper eu, pozitive. Si faptul ca imi asum riscul ca lumea sa nu poata iesi inca de la inceput din cutiuta lor cu obisnuinte legate de nunta...

Vom vedea cat de rigide, de patrate sau obtuze sunt unghiurile din care vor privi invitatii nostri receptia.

Ca sa intram deja in ritm de... NUNTA

si.... dedicatie speciala pentru Ana

Un altfel de print si printesa...

la CASTEL!

Mi-am dorit tare mult sa pasesc ca mireasa, pe podul acela lung din lemn si piatra, care face trecerea de pe un mal pe celalalt catre castel si sa iesim de acolo cununati , veseli si transiti ca de obicei, dar ALTFEL. Mi-am dorit o nunta altfel, nu mai pompoasa decat a altora, nu cu fite si scumpeturi, dar AltfeL.

Si cum Hunedoara nu e Las Vegas, ''altfelul'' l-am gasit in locatia cununiei religioase, la Castelul Corvinestilor (sau Huniazilor).

Cand mi-am luat inima in dinti si am sunat la numarul de telefon de pe situl castelului nu stiam ca o sa am parte de cateva emotii si o veste proasta. Vestea proasta e ca la capela castelului nu se mai pot face nunti pentru ca e in reconstructie timp de un an. Dar am contrabalansat asta cu dorinta mea de a face cununia la castel si am intrebat daca nu exista alta solutie. Mi s-a raspuns senin ca se pot inchiria si alte sali din castel, contra cost bineinteles si cu conditia de a trimite directorului muzeului o solicitare scrisa pentru inchiriere. Am asteptat mult si bine confirmarea, dar pana nu am sunat din nou astazi, nu am primit raspuns. Pare-se ca uitasera domnii de acolo sa isi citeasca mailurile sau sa raspunda la ele. Si ca sa imi creasca tensiunea si mai mult, primirea confirmarii de la directorul muzeului era strans legata de ceea ce urma sa scriem pe invitatii (pe care, da, inca nu le-am trimis nici acum, cu mai putin de 2 luni pana la nunta!).

Dar cu rabdare si vointa, initiativa, putere de convingere si ceva abilitati de comunicare am reusit sa o scot la liman si cu asta.

Nu ma intrebati ce mi-a venit, ca stilul princess nu e deloc stiul meu, dar am simtit ca sobrietatea unei cununii religioase si dorinta de neconventional pentru nunta noastra se pot regasi usor intr-o ceremonie la castel... asa ca pentru maxim o ora voi simti si eu povara unei diademe imaginare batuta cu pietre pretioase. :P

Pentru cei interesati gasiti acolo un numar de telefon si adresa de mail:

http://www.hunedoara.djc.ro/ObiectiveDetalii.aspx?ID=1114


Ne vedem pe 3 iulie in Sala Dietei (in caz ca va ramane stabilita pentru cununia noastra)!

Zambiti va rog!

Eu una stiu ca asta o sa fac in seara asta. Macar am scapat de o grija... si pot sa imi lungesc orele de somn.

Ne-am gasit fotograf de nunta! DAaaaa! (cred ca fac si repetitii pentru ziua cea mare cand voi spune Da! :P)

Si pentru ca fana mea cea mai infocata (faptul ca e si domnisoara de onoare principala, este un mic detaliu) era inca sceptica, tin sa mentionez ca am reusit sa ma incadrez si in deadline-ul periculos de a rezolva acest task (cu doua luni inainte de nunta) dar si sa dorm linistita noaptea, ca am facut cea mai buna alegere pentru noi si imaginile pe care le vom avea de la nunta incolo, pentru noi, pentru parinti, bunici, purcei, catei si .... pentru mai incolo, pentru nepoti.

Deliberarea a durat o saptamana, pentru a cerne imaginile nefocalizate, redundanta si incercarile de procesare nereusite, de ideile noi, aburi de mister si dorinta de a avea si pentru noi culori puternice, veselie, personalitate si delicatete.

Juriul a ales cu unanimitate de voturi: Eugen Calota. Hunedoara. Flexibilitate. Interes. Putere in imagini dar si in cuvinte.

Multumim partidului roman al fotografiei ca am reusit sa facem si asta. Traiasca!

Maine ma duc la Muzeul Satului sa mai fur niste imagini faine de Ziua Europei. Apoi, in liniste, acasa, ma voi gandi la ideile ce vin de la sine pentru decoruri, modelul final de invitatie si meniu.

Somn usor!

Si totusi stresul exista...

Am intrat in linie dreapta...mai sunt 2 luni pana la nunta si deja am intrat intr-o semi panica legata de pregatiri si de buget. Intim legat de temerile mele de mai sus au aparut si durerile de cap, insomniile, depresia, starile de iritare si nervii. Mi-am zis ca astea or sa treaca de la sine, asa cum ma astept sa treaca si toate celelalte probleme cu nunta... numai daca imi propun asta si daca gandesc pozitiv, ma relaxez si ma gandesc ca totul va fi bine. Ei...dar surpriza! Nu s-a intamplat asa. Ba din contra... toate simptomele mele pre-nunta s-au intensificat si mi-am dat seama in scurt timp, dupa cateva scene si crize de nervi cu partenerul meu de viata (in curand, mirele si in viitorul apropiat, sotul) ca nu se mai poate asa si ca trebuie sa ma organizez si sa iau initiativa.

Asadar, azi e ziua in care mi-am adus in jur caietul meu galben lamaie cu sina (ala pe care scrie mare Planificare nunta si pe care l-am cam abandonat de vreo cateva saptamani pe un raft), markere, pixuri, coli albe, laptopul si paginile mele preferate legate de organizarea nuntii, o portocala, telefonul si calendarul! Deci e sigur! Muzica merge, mainile mele tasteaza sigur si rapid si m-am apucat de organizat serios pentru cat a mai ramas din nunta...receptie si alea alea.

..................................................................

Urmarind doua tipuri de planificari (cele 2 preferate alese de mine acum ceva vreme) si comparand cu ce am facut pana acum si cat a mai ramas pana la ziua cea mare, am insumat pe caietul galben 17 puncte care trebuie rezolvate luna asta, in mai.

M-am cam speriat, recunosc, dar macar bine ca fac asta acum si nu in prag de nunta. As fi preferat sa fac ca marea majoritate a americancelor pe care le vad la tv, sa urlu si sa dau ordine unui consultant in organizare nunti, dar in lumea reala, eu sunt organizatoarea.

Eu trebuie sa ma pun singura la facut exercitii de tonefiere ca sa arat bine in rochia mea alba cea scurta cu volane. Eu trebuie sa ma conving ca pot sa imi gasesc cei mai buni furnizori de flori si de ornamente pentru mesele de la receptie. Eu trebuie sa ma orientez pentru felurile de mancare pe care le vom oferi invitatilor in seara receptiei. Eu... trebuie sa imi dau suturile in fund si sa ma mobilizez sa fac treaba asta sa mearga. Pentru ca nici mirele si nici familiile noastre nu sunt destul de motivati sa puna niste vaselina pe rotile masinariei asteia care se cheama NuntA!

Ma tot bate gandul de ceva vreme sa imi fac afacere pe organizare de evenimente festive- gen nunta- dar psihologul din mine imi tot spune ca nu am cum sa fac asta si sa ies castigatoare atata vreme cat eu nu sunt in stare sa ma organizez singura pentru propria mea nunta.

Timpul asta parca uneori era prietenul meu...acum imi este dusmanul din umbra. Si incepe sa imi bata inima mai tare...tic tic tic tac...DONG!

Stiu ca nu sunt singura care simte toate chestiile astea si ca tot asa, nu sunt singura care si-a tras suturi in poponeata, netonifiata destul, ca sa se trezeasca la realitate si sa isi puna mintea la contributie sa faca totul sa mearga.

Va tin la curent daca reusesc sa ma tin de asta sau nu.



Intre timp:
- invitatiile (de hotarat modelul, de gasit modalitatea de imprimare, tipul de hartie, numarul invitatilor care vor primi invitatiile imprimate, modalitatea de impartire, gasit adrese si facut timp de intalniri face to face cu potentialii nostri invitati);
- fotograf (si cameraman) pentru ziua de dinainte sau chiar in ziua nuntii; ne-am face noi singuri fotografiile daca nu ar fi chiar o bataie de cap in plus...desi mi-ar placea tare mult sa fiu eu cea care fotografiaza...:)
- capela de la Castel- cat costa, cat dureaza, daca trebuie sau nu ornat inauntru si afara;
- coafura si machiajul pentru ziua nuntii - culori, modele, tip, cine le face si cat costa;
- de definitivat meniul pentru receptie;
- ce companie de decoratiuni va fi aleasa pentru a ne aduce piesele centrale si fetele de masa/scaune;
- costumul mirelui - de achizitionat;
- pantofii si volul pentru mine;
- verighetele noastre- ce model ramane pana la urma, materialul, cat costa si de unde ni le luam/unde ni le facem;
- rochite si accesorii pentru domnisoarele de onoare - daca ramane sa le imbrac eu intr-un anume fel, sau le las pe ele de capul lor, sa vina cum se simt mai bine;
- marturii pentru invitati;
- cadouri pentru nasi si familie...d-re de onoare;
- accesorii de nunta (cos de flori, lumanari, perna de verighete);
- dansul mirilor- adica noi- daca il mai facem si daca da, ce dansam pana la urma;
- transport pentru ziua nuntii.

Pfu....si eu credeam ca mai sunt putine de rezolvat..dar daca le iau pe fiecare la puricat imi dau seama ca nu va fi usor deloc dar nici imposibil.

Wish me luck girls!