Dragoste si griji - vin impreuna la pachet, pentru ca asa e cand devii parinte. Mi se invart in minte o multime de informatii, de intrebari si de imagini, care mai de care mai relevante pentru ceea ce inseamna viata noastra, care de curand s-a schimbat complet, acaparandu-ne aproape tot timpul care il aveam NUMAI pentru noi. Acum, de cand suntem 3, timpul nostru este 3/4 pentru el, iar ce mai ramane, ne grabim sa facem restul pentru noi.
Casa a ramas la fel de nefinisata, neorganizata cum era inainte de a pleca la spital, visele noastre de vacanta si distractie s-au redus aproape de 20% si singurele momente pe care le numim distractie sunt cele in care ne linistim dupa masa si ne uitam mirati la mogaldeata din bratele noastre, care zambeste sugestiv de sub falcutele satisfacute de lapte. Si obositi si nemancati, o forta nevazuta ne ridica colturile gurii intr-un zambet delicat si tamp, imposibil de reprodus, pentru ca se activeaza numai la vazul lui.
In fiecare dimineata imi spun ca poate ziua urmatoare o sa imi fac timp si pentru aia, si pentru ailalata, dar mereu apar alte prioritati care ma invata sa am rabdare cu mine si sa ma gandesc de doua ori cand mai fac planuri asa, copilaresti, aiurea. Si eu, care credeam inainte de a-l naste pe Vlad ca avem timp destul sa facem ce vrem noi... sau asa cum imi zicea Adrian, ”lasa puiu, ca o sa ai de acum inainte timp berechet sa faci ce vrei tu!” HA! Siguuur! Gluma zilei...
Ce-i drept, dupa o saptamana de cand s-a nascut, am intrat automat intr-un ritm de 2-3 ore de somn, (ale lui Vlad, nu ale noastre), apoi masa, regurgitare, apoi schimbat scutec, si apoi somn din nou. Asta in cazul fericit cand nu il doare ceva... colicile bata-le vina! Apoi unul dintre noi se repliaza sa spele si sa sterilizeze biberoane, spala vase, spala rufe, aseaza lucrurile pentru mai tarziu pentru schimbat si vezi daca poti manca si tu rapid intre o repriza de somn si alta de urlat, ale copilului. Seara, baia e un mare show, pentru ca o facem rapid si fiecare pas al ritualului de baie si de dupa trebuie sa nu depaseasca prea mult, din motive de siguranta, sa nu racim/plictisim/enervam copilul.
Am trecut si prin ceea ce se cheama febra laptelui, prin disconfort si intrebari legate de lactatie, dar le trec incet si sigur, usor, ca la inceput, invatand din mers, de la doctori, din carti, de pe internet, de la prieteni si familie, de la cei incercati deja.
Oricum ar fi, e bine. Ne incearca pe amandoi un sentiment de bine general amestecat cu frustrari de somn/foame/distractie...dar care se dilueaza incet cu satisfactia faptului ca il avem pe EL in brate, uitandu-se la noi curios, cu ochii lui albastru-gri, oftand, scancind incet sau mai tare, framandu-se in palmele noastre, sau adormind frumos...
Si toate astea se repeta, de la ultimul scancet la urmatorul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu