De cand ies cu Vlad in oras, ba la cumparaturi, ba sa rezolv chestii pentru casa/familie vad bine ca lumea pare mai binevoitoare si mai receptiva la nevoile mele, pardon, la nevoile pruncului din wrap. Nici cand eram gravida nu eram asa de vizibila lumii din jur cum sunt(em) acum, noi doi.
”Sa nu stati cu copilul sa asteptati...” cred ca asta e cea mai des intalnita replica, lately.
Am fost luna asta la banca, sa platesc rata, mi s-a facut loc imediat, in fata, ca sa nu astept, ca si asa ”e cald”. Doamna de la ghiseu, isi arata zambetul pastrat parca de o saptamana pentru un eveniment special si se grabeste sa imi dea chitanta pe banii oferiti. Ma intreaba daca ii e bine lui bebe in wrap si dupa ce ii confirm ca e foarte linistitor pentru el asa, se inmoaie si mai mult si imi trimite niste bezele numai de ea intelese.
La Enel a fost si mai interesant, ca parca aveam un girofar instalat pe cap: de cum am intrat, linistita, calma, stiin deja drumul spre masina de dat bonuri de ordine, tipa de la intrare m-a luat la ochi. Nici nu m-a lasat bine sa apas pe buton si ma si intreaba unde trebuie sa ma duc si la ghiseu.
Eu, cam suprinsa de intrebare ii zic ca e vorba de un contract...etc etc... Si o vad cu o grimasa pe fata. Eu, nedumerita, o si intreb daca e vreo problema.
Ea, cauta rapid prin niste hartii si imi scoate un bon cam mototolit, cu un numar mai mic decat cel care il scosesem eu si mi-l intinde.
Eu, si mai uimita, ma uit la ea cu stupoare.
Ea, imi zice pana la urma, ca, sa iau bonul respectiv, ca sa nu stau atata la coada, desi, tot o sa astept, si e cald, si am copil mic cu mine...
M-am conformat, m-am asezat pe o canapea, sub privirile induiosate ale celor din jur, dintre care si o cunostinta care era toata o miere si dulceata in vorbe si priviri la adresa lui Vlad, si ma pun cuminte pe asteptat. Dupa ceva vreme, ma trezesc cu tanti de la intrare ca imi intinde un alt bon. Se vede treaba ca nu putea suporta sa il vada pe al meu junior asteptand. Ma intreaba de care contract am acum si de care am nevoie si ce acte am....bla bla.....etc, si imi da alt bon. Apoi dupa alte discutii de discutat in caldura, imi da un ... AL TREILEA BON!
”Pai daca nu stiti sa explicati calumea de ce aveti nevoie!”...
no comment...
Ma rog, eu tot cuminte, astept in liniste sa imi vina randul, privind in jur la oamenii impacientati/nervosi/nelinistiti/suparati de sistemul birocrat in care s-au lasat antrenati.
Intr-un final, imi vine randul, LA UNUL din cele 3 ghisee la care aveam bon. :)
Bag seama ca ghiseul 5 e mai ferit de celelalte, departe de prostime, si ma intreb daca oare o sa fiu primita cu aceeasi toleranta. Badabum, intru intru-un birou cu un singur oficiant, o doamna inalta si plinuta dar foarte binevoitoare, care, in momentul in care da cu ochii de Vlad se transforma intr-un munte de dragalasenie si duiosie. ”Dar de ce nu ati venit direct aici? De ce ati mai asteptat?” Si discutia noastra divagheaza total pe tema copiilor si transformam initiativa mea de transformare a contractului vechi intr-o chestie secundara, care se va rezolva, parca, de la sine.
Sunt interogata despre obiceiurile pruncului pe care il tin strans la piept in wrap si cu ocazia asta doamna cu pricina isi lasa curs liber amintirilor despre baiatul ei. Primesc intr-un final si contractul spre semnare, intre timp doamna isi cheama si colegele la vizionat bebe super mic/dulce/cuminte/dragalas/si toata seria de diminutive si dulcegarii.
Dau sa plec din incinta Enel, doamna de la intrare ma intreaba daca nu e prea strans copilul sau daca sigur manutele si piciorusele ii stau bine. O linistesc ca e totul in regula cu copilul meu si il astept pe Adrian sa vina cu un taxi sa ma ia acasa.
In taxi, imediat ce soferul vede mogaldeata dormind in bratele mele ma intreaba daca e curent in spate si imi da de inteles ca imediat poate sa inchida geamul, desi e o caldura de iti vine sa sari in prima fantana publica.
Si nu e singurul sofer de taxi care a reactionat la fel. Fiecare cu povestile sale despre copiii de acasa sau despre ai prietenilor/cunostintelor.
Ma intreb daca acelasi tratament il vom primi si cand Vlad va creste mai mare si nu va mai fi atat de fragil ca acum, desi frumos sigur va fi si tot un magnet de zambete duioase.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu