Am nevoie de timp

Dragoste si griji - vin impreuna la pachet, pentru ca asa e cand devii parinte. Mi se invart in minte o multime de informatii, de intrebari si de imagini, care mai de care mai relevante pentru ceea ce inseamna viata noastra, care de curand s-a schimbat complet, acaparandu-ne aproape tot timpul care il aveam NUMAI pentru noi. Acum, de cand suntem 3, timpul nostru este 3/4 pentru el, iar ce mai ramane, ne grabim sa facem restul pentru noi. 

Casa a ramas la fel de nefinisata, neorganizata cum era inainte de a pleca la spital, visele noastre de vacanta si distractie s-au redus aproape de 20% si singurele momente pe care le numim distractie sunt cele in care ne linistim dupa masa si ne uitam mirati la mogaldeata din bratele noastre, care zambeste sugestiv de sub falcutele satisfacute de lapte. Si obositi si nemancati, o forta nevazuta ne ridica colturile gurii intr-un zambet delicat si tamp, imposibil de reprodus, pentru ca se activeaza numai la vazul lui.

In fiecare dimineata imi spun ca poate ziua urmatoare o sa imi fac timp si pentru aia, si pentru ailalata, dar mereu apar alte prioritati care ma invata sa am rabdare cu mine si sa ma gandesc de doua ori cand mai fac planuri asa, copilaresti, aiurea. Si eu, care credeam inainte de a-l naste pe Vlad ca avem timp destul sa facem ce vrem noi... sau asa cum imi zicea Adrian, ”lasa puiu, ca o sa ai de acum inainte timp berechet sa faci ce vrei tu!” HA! Siguuur! Gluma zilei...

Ce-i drept, dupa o saptamana de cand s-a nascut, am intrat automat intr-un ritm de 2-3 ore de somn, (ale lui Vlad, nu ale noastre), apoi masa, regurgitare, apoi schimbat scutec, si apoi somn din nou. Asta in cazul fericit cand nu il doare ceva... colicile bata-le vina! Apoi unul dintre noi se repliaza sa spele si sa sterilizeze biberoane, spala vase, spala rufe, aseaza lucrurile pentru mai tarziu pentru schimbat si vezi daca poti manca si tu rapid intre o repriza de somn si alta de urlat, ale copilului. Seara, baia e un mare show, pentru ca o facem rapid si fiecare pas al ritualului de baie si de dupa trebuie sa nu depaseasca prea mult, din motive de siguranta, sa nu racim/plictisim/enervam copilul. 

Am trecut si prin ceea ce se cheama febra laptelui, prin disconfort si intrebari legate de lactatie, dar le trec incet si sigur, usor, ca la inceput, invatand din mers, de la doctori, din carti, de pe internet, de la prieteni si familie, de la cei incercati deja. 

Oricum ar fi, e bine. Ne incearca pe amandoi un sentiment de bine general amestecat cu frustrari de somn/foame/distractie...dar care se dilueaza incet cu satisfactia faptului ca il avem pe EL in brate, uitandu-se la noi curios, cu ochii lui albastru-gri, oftand, scancind incet sau mai tare, framandu-se in palmele noastre, sau adormind frumos...

Si toate astea se repeta, de la ultimul scancet la urmatorul.

Am redescoperit fericirea

Dragoste pura si fericire in adevaratul sens al cuvantului - Vlad. Fara alte cuvinte...

Povesti cu medici

In ultima vreme am tot avut ocazia sa calc pragul cabinetelor medicale - fie al medicului de familie, fie al ginecoloagei, fie al laboratorului de analize, fie pe la clinici private in vizita, inainte de nastere. Si cu ocazia asta am reusit sa mai cunosc lume si sa observ atitudini diferite, care mai de care mai (ne)potrivite cu actul medical. Ultima experienta nu tocmai placuta avuta, a fost azi dimineata, cand m-am dus la cabinetul dr. de familie, ca sa imi ridic biletul de trimitere pentru clinica privata unde am hotarat sa nasc. Si pentru ca doctorita mea e in concediu, a trebuit sa dau ochii cu colega ei, care o inlocuia. Nimic neobisnuit pana acum. Mai putin ca desi aveam programare la ora 10, si ea la 9:53 inca nu terminase consultatia de dinainte, si mai aveam pe cineva in fata, asteptand nerabdatoare la coada, pe scaun, doamna doctor nu s-a sinchisit sa iasa pe hol sa verifice cati oameni sunt in sala de asteptare si nici sa imi acorde prioritatea cu care m-am invatat deja, de cand sunt ”rotunda”. 

Am asteptat cuminte sa iasa si d-ra de dinaintea mea, si apoi am intrat eu. Am salutat politicos si m-am prezentat...lucru pe care nu l-am regasit in comportamentul firesc de prima intalnire, cu d-na doctor inlocuitoare. Nici cand m-am asezat cuminte si putin contrariata pe scaunul din fata biroului d-nei doctor, aceasta nu s-a sinchisit sa isi ridice ochii din monitorul laptopului deschis strategic, pe care parea ca are de terminat niste lucruri foarte importante.

Ma rog, imi zic, poate chiar are treaba si am intrat eu prea repede. Poate trebuia sa astept sa ma cheme. As! I-am zis rapid cu ce chestiune venisem si i-am amintit de discutia din ziua precedenta in care ii anticipam venirea mea si scopul vizitei. Apoi am scos cartea de identitate (nou-nouta) si i-am inmanat-o pentru a-mi completa biletul de trimiere cu datele noi de identificare. A intins mana spre cartonul plastificat, tot cu ochii in jos si si-a vazut de treaba... Pfff...Chestia asta mi-a ridicat nivelul de frustrare la cote destul de inalte. 

Am privit-o cum, posaca, cu ochii ingusti completa atent si cuminte biletul respectiv, in ciuda faptului ca eu incercam sa fac conversatie, oferindu-i niste informatii suplimentare ca sa ma asigur ca biletul cu pricina va contine informatiile de care aveau nevoie cei de la clinica particulara. Degeaba... a schitat o mutra plictisita si atotstiutoare si atat. A, ba, m-a intrebat la un moment dat, parca total desprins de context, cu ce dr  o sa nasc. Atat. 

Pauza si de la capat. 

Pe final, am mai intrebat daca pot sa mai primesc inca un bilet de trimitere, pentru dr. ginecolog, dar mi s-a dat peste nas, ca poate luna viitoare...nu ca as mai avea nevoie de asa ceva...cand deja Vlad se va afla deja pe lume.  Ma rog...regulile de r.....t ale sistemului nostru de sanatate. Nu ca toata sarcina nu as fi platit integral toate analizele de laborator si toate vizitele si procedurile de la cabinetul particular al dr. ginecolog... Lasati asa. Eu sunt asigurata, dar ce conteaza? Bine ca am bani in buzunar ca sa platesc. E mai bine si mai repede asa.

Una peste alta, nici cand am plecat din cabinetul d-nei doctor mentionate mai sus, nu am primit vreun la revedere, sanatate, nastere usoara sau...un zambet sugestiv, ce sa mai zic de eye contact! Prea de tot! Am apasat pe clanta cabinetului, zambind politicos si multumind de ajutor, salutand si basta! 

Este incredibil cum unii oameni pot sa lucreze in sistemul medical fara sa aiba cea mai mica idee de a a se purta cu un pacient. Fara sa se chinuie macar sa isi dea interesul sa para ca da atentie omului care a solicitat ajutor. Sa nu privesti omul in ochi si sa ii raspunzi la salut...mi se pare peste putinta. Drept pentru care m-am bucurat ca mi-am rezolvat rapid problema si ca nu e ea dr. mea de familie.

Si m-am mai bucurat de aerul proaspat de afara si de cantarile pasarilor, indreptandu-ma linistita spre casa.