Despre casnicie si alte cazne....

Casnicie haine grele...sau cum era vorba aia...? Ce mai conteaza?
Ideea e ca imi dau seama, cu cat trec anii, ca oricate experiente de viata ai avea si oricate diplome, oricate slujbe prin companii importante si indiferent cati bani ai avea in cont, nimic nu te pregateste pentru experienta unica si uneori tulburatoare a casniciei- adica a traiului oficial in comun cu un partener de viata, in fiecare zi.

Ar trebui sa se inventeze niste cursuri speciale si separate pentru fete si baieti, la o anumita varsta, care sa ne pregateasca pentru viata si traiul in comun, care sa ne povesteasca despre regulile de urmat intr-o relatie, acele DA-uri si NU-uri pe care sa le avem in vedere atunci cand ne hotaram sa ne facem oameni seriosi, "la casa noastra".

Nu stiu altii cum sunt, dar eu clar nu m-am nascut invatata. Si mereu am impresia ca trebuie sa invat inca o tona de lucruri despre cum ar trebui sa ma comport si ce ar trebui sa stiu pe viitor despre convietuirea in comun, alaturi de cel pe care l-am ales sa imi fie partener de viata, pentru totdeauna.

Stiu doar ca e greu...

As vrea sa existe niste retete de fericire in cuplu sau niste reguli de luat aminte care sa ne fie implantate undeva la nivelul creierului, care sa ne reaminteasca mereu ce sa facem si cum sa actionam si sa fim in stare sa invatam din greseli si sa evoluam...si ...si...si un lung sir de SI-uri.

Mie una cateodata imi vine sa imi fac o bocceluta si sa imi iau lumea in cap. Sa ma iau cu bune si rele, si sa plec unde vad cu ochii, cat mai departe de al meu barbat. Pentru ca nu il inteleg, pentru ca nu ma intelege, sau pentru ca avem impresia asta unul despre altul, de unde si anumite diferente de opinie, nervi si mini-certuri, mini-crize de personalitate, depresie(din partea lui) si plansete(din partea mea).

Imi iubesc omul si iubesc anii pe care i-am depasit si prezentul pe care ni l-am creat impreuna. Dar uneori simt ca se umple paharul si am nevoie sa revin la origini. Acolo unde nu eram decat eu cu mine si cu nebunia mea. Si in singuratatea mea sa ma regasesc din nou cu pasiunile mele, cu dorintele mele (pe care le puteam aduce in realitate prin vointa proprie) si cu nebuniile si piticii mei intelesi sau neintelesi. Dar macar stiam ca eu sunt singura vinovata de starile mele si stiam ca la un moment dat numai eu eram responsabila de mentinerea, dezvoltarea sau anihilarea lor.

Cand esti in doi, nu mai poti. Trebuie mereu sa iei in calcul cum esti TU, cum este EL si de acolo sa incepi sa faci niste calcule, sa treci peste obiceiuri, cutume, dorinte, intelesuri si paraintelesuri si sa faci pe naiba-n patru sa rezolvi totul cat sa fie bine pentru amandoi. Pentru ca asta inseamna compromis, dragoste, intelegere, incredere, putere, pasiune, sprijin, comuniune si altele similare din seria lor.

Aseara m-am uitat iar la Mark Gungor si al lui excelent seminar pentru cuplurile casatorite (desi lejer se poate aplica si celor care au relatii serioase dar neoficializate)pentru a-mi aduce aminte, a nu stiu cata oara de diferentele dintre NOI si EI, femei si barbati, sotii si soti, Venus si Marte. Poate dintr-o dorinta veche de a ma linisti si de a ajunge la acea intelepciune, acel "AHA moment" care sa imi dea liniste sufleteasca si putere de a merge mai departe.

Dar cumva, dintr-o aliniere nefasta a planetelor sau o secretie dubioasa de hormoni agresivi, nu mi-a iesit faza cu intelegerea si invatatul pentru mai tarziu. Si seminarul lui Gungor a trecut pe langa mine ca un film de comedie bine pus la punct, uneori cam redundant, dar reimprospator si atat.



Puterea e in noi ... adica nici cei mai buni terapeuti sau oratori nu vor reusi prin pildele lor sa ne faca sa intelegem misterul diferentelor dintre femei si barbati, soti si sotii, partenerilor unui cuplu, atata vreme cat noi nu ne punem in miscare rotitele angrenajului care se cheama dorinta de schimbare.

O sa ma las asadar purtata de mecanismul "incercare si eroare", pana in momentul cand voi reusi sa ajung la intelepciunea si intelegerea suprema de a face pace cu mine si cu EL, de a reusi sa mentin aspectele pozitive si a trece cat mai repede cu vederea peste cele negative.

Mult noroc mie!

Timer

De curand am nimerit la tv un film intrigant, care dezbate problematica alegerii partenerului de viata, a celui pe care il consideri "the ONE" si revolutionara descoperire a unui dispozitiv care iti poate face viata mai usoara, in sensul ca te ajuta sa afli cand iti intalnesti perechea.

Daca un astfel de dispozitiv ar fi real si ai putea avea acces sa il cumperi, ai prefera sa stii sau nu daca omul de care te indragostesti si cu care incepi o relatie stabila, care pare a fi pentru toata viata, e menita sa dureze si sa functioneze? Sau ai alege sa mergi mai departe si sa te risti, sa iubesti, sa traiesti fara sa stii ce iti aduce viitorul?

Grea intrebare...

Mai jos trailerul filmului ''Timer'' (''Cronometrul") realizat in 2009, cu recomandarea ca merita sa vezi filmul, fie si macar pentru a te pune in situatia de a te intreba ce ai face daca ai fi in postura personajelor din film: