Preluare de pe Huffington Post

When your temper scares you

Sometimes you don't realize you have a temper till you have kids.

And then one night someone carves a pattern into the leather sofa. Or someone just dumps a pencil sharpener out all over the floor. After you've told them not to touch it.

Or someone else gets out of bed for the ten thousandth time. When you've just finally sat down and there's only an hour left before exhaustion slams into your eyelids.

There's no rage like the exhausted rage of motherhood.

These are the things they don't talk about in the parenting books, or play groups, or coffee dates. How you will one day lose your ever-loving mind because two boys sat and watched their sister pour an entire bottle of purple Motrin all over the beige carpet and didn't think to stop her.

These are the ragged fringes of motherhood that don't make for pretty pictures.

These are the moments that no one teaches you about in the breastfeeding classes or includes with the instructions for putting the baby to bed on her back or thinks to write on a warning label.

I was standing outside my sons' slammed bedroom door late one night when I remembered the one time someone had cautioned me on temper.

I was a senior in college. And there was a couple in our class who got pregnant and married and brought their bundle of toddling, delicious chub with them all over campus.

We were all sort of awed and infatuated by this threesome.

We'd bump into them in the dining hall, hand over our meal card to contribute lunch, babysit their boy with the forever long, dark lashes at the library, take him for dimpled walks under those big East coast trees.

I was a South African girl a long way from home. I missed the horizon.

But that baby reminded us all of family and that there was a slice of life far beyond these dorm room walls that we hadn't tasted yet.

They'd have us over for dinner in their small, beautiful space and it was a welcome warmth away from bunk beds and communal bathrooms. This place they'd carved out that always had room for one more of us to crowd around their table and spill over onto their sofas.

They made it look so easy.

I never offered to help, not really. I babysat around campus because it made me interesting to cute boys and friends who would always stop by to share in the fun of the baby. But I didn't ask what it was really like -- this juggling a family and a full class schedule at the same time. Or how to fit work into the mix.

I was much too interested in the story of me.

But there was one night after we'd come over to meet beautiful baby number two, the summer after our senior year, that the door swung open on a world I couldn't begin to imagine.

She was sitting in their small apartment, both boys asleep, telling me the story of temper. It struck me as odd that this is what she would choose to tell me. Not how precious the kids or how priceless the moments, but that, "if you struggle with temper at all you better learn how to control it before you have kids. Because you can't parent with an out-of-control temper."

My head is resting against the bedroom door as I remember her words.

At the time I barely heard her.

A decade later and I am intimately acquainted with the wild temper that runs in these veins, inherited from generations before me and last night's discovery that the boys had dug holes all over the new lawn.

More than the battle of sleeplessness or figuring out how to make broccoli appealing or mastering potty training for the third time, this full-out war against my own angry, shouty spirit will be the biggest victory I am determined to win through motherhood.

Tame it I will.

Because when my son gets out of bed and is too afraid to ask the question burning in his heart because, as he lisps, "I was scared you'd be mad at me, mama," I know this is a fight worth winning. I know by the awful pit in my stomach. And how hard I hug his long, gangly limbs.

Because there was a moment last week when I held Jackson's hand as we walked through the grocery store parking lot and I asked him, "Do I lose my temper more or less than I used to?" and he cocked his head to the side, thoughtful behind his glasses and said, "less."

Dear God, please help it keep being less.

Because I want to be a safe place, a Cape of Good Hope for these kids, no matter how much they may infuriate me at times.

I will not be ruled by my tongue or my temper.

I will not be controlled by my out-of-control reactions.

I will stop, drop, and take a time out. Behind locked bathroom doors or alone in the minivan if necessary.

I will quiet myself amidst the chaos. I will hold onto my run-away frustration and chew hard on a piece of ice if that's what it takes to cool down.

I will remember to eat. To treat myself will the same care I'd treat an explosive device and disarm with regular rest, exercise, food and friendship.

I want my kids to have memories crammed full of family as a safe place and not an unpredictable hot spot.

So I learn when it's OK to say OK to another episode of Barney. This is better than a mother unhinged by her own limitations and the craft that went all wrong.

I teach them what it looks like to say sorry; down on my knees and eye to eye, I say it. These words that can stick in the throat but that are like sacred, unexpected treasure when you place them in the tiny hands of your children.

And then I will move on. I won't carry the baggage of yesterday's explosion or last week's near meltdown into tomorrow. I will practice grace on purpose. To my tiny people and myself.

I will keep on with the laughter and watermelon seed spitting and ice cream serving and bed time reading and diaper changing and vacation celebrating.

I will live in this one, new, beautiful, white canvas of right now and not be afraid to paint all over it with the wild abandon of today.

Grateful always for the gift of tomorrow.

This post first appeared on LisaJoBaker.com

***

Related resources:

The Orange Rhino: The most amazing story of a mom who blogged her way through 365 days of working on not losing her temper after a lifetime of feeling like it was out of control. Check out her post 10 Things I Learned When I Stopped Yelling at My Kids.

sweet dreams...mommy

Dedicatie pentru viata

Emotii

Am emotii ca in prima zi de scoala, ca noaptea de dinaintea nuntii si ca ziua in care a trebuit sa accept ca imi incepuse travaliul. Dar fiecare din evenimentele de mai sus au avut conotatii diferite, iar intensitatea emotiilor simtite la momentul respectiv a fost diferita. 

Se apropie din ce in ce mai tare ziua in care va trebui sa reincep lucrul, iar treaba asta corespunde cu o furtuna de emotii si de ganduri care ma coplesesc si de cele mai multe ori nu ma lasa sa dorm noaptea si ma debusoleaza. Am creat scenarii care mai de care si pana la urma am ajuns la acelasi numitor comun: si eu si copilul meu va trebui sa ne obisnuim cu o alta lume, aceea in care timp de 8 ore vom fi departe unul de altul. Deja simt ca ma cuprinde depresia numai cand imi imaginez cum o sa plec de acasa si o sa il las (fie in bratele unei bone, fie in pantecele unei crese/gradinite). Treaba asta cu lasatul nu e deloc simpla, mai ales ca in ultimele 10 luni ne-am obisnuit al naibii de mult sa fim numai impreuna. 

E drept, am reusit sa ma desprind, pentru a ma duce cu sotul la un film, intr-un week-end si sa imi stiu pruncul in siguranta cu bunicii sau cu cea mai buna prietena a mea. Dar acum, parca e altceva. Nu mai e doar pentru cateva ore si doar pentru un week-end. E pentru mereu, cate 8 ore pe zi. Si stiu ca lui nu o sa ii fie usor deloc. Deja simt cum mi se umflu ochii de lacrimi numai la gandul cand va incepe sa murmure...mmmma...ammmaa! asa cum face acum cand vrea sa adoarma si face asta numai la sanul meu. 

Nu vreau sa dau vina pe stat si pe legile minunate inventate pentru a stimula reintoarcerea mamelor la lucru mai devreme decat era pe vremuri si nici pe imposibilitatea de a intelege natura umana de catre guvernanti care nu au avut ocazia de a fi parinti. Nu vreau sa pun intrebari tampite legate de ordonante de guvern care presupun ca nici macar concediul de 1 an nu mai e ceea ce a fost (mai nou, cele 12 luni ale mamei de a sta acasa, s-au transformat in 11luni, in ultima luna fiind nevoit tata sa stea cu cel mic, asta daca jobul ii permite). Pur si simplu vreau sa trecem usor peste perioada asta si sa ne fie bine. A cauta vina nu are sens.

O luna de zile am cautat ca bezmetica crese si gradinite, am fost in vizita, am vorbit la telefon si face to face, am comparat si m-am indoit de calitatea serviciilor oferite pe piata noastra in domeniul asta. Am ajuns la concluzia ca poate si varianta bona ar trebui luata in calcul, desi, la ce tendinte paranoide am, nu as avea destula incredere sa imi las pruncul pe mana unei necunoscute, 8 ore, singuri in casa, fara absolut nici o alta supraveghere. Pe de alta parte, varianta cu supravegherea prin camere video ar suna bine, dar in cazul nostru ar fi o masura extrema, deci ar iesi din start din calcul. 

In disperare, am cerut sfatul mamicilor de pe grupul Alapteaza! si am primit sfaturi utile si sprijinul moral de care aveam atata nevoie. Am inteles ca totul trebuie sa decurga in calm si intelegere, de la sine, sa vorbesc cu copilul meu si sa ii explic, desi inca nu e la varsta la care putem purta o conversatie dialogata impreuna, ca mama trebuie sa plece la lucru o vreme, si el va trebui sa stea cuminte cu ingrijitorii lui, si ca totul va fi bine. De asemenea, tot la sfatul acelorasi mamici de care mentionam mai sus, am inteles ca intarcarea nu e o solutie buna pentru perioada asta cand voi incepe lucrul, mai ales pentru ca nu am de gand sa imi traumatizez copilul lasandu-l dintr-o data fara placerea de a isi bea lapticul de la san, de a se linisti cand e trist sau il supara dintisorii, cand ii e somn sau cand pur si simplu ii e sete. Mi-era frica de anxietatea de separare, si tocmai pentru ca e o perioada dificila pentru amandoi, nu voi scoate din meniul zilnic alaptarea, ca sa il deprivez si de lapte, pe langa faptul ca il voi depriva atat de mult de prezenta mea.

Si pentru ca am fost tare incantata de sfaturile primite in week-end de la mamicile experimentate de pe grupul Alapteaza, am sa le trec aici, sa le am pentru eternitate:

1. 

”Cristina, poti sa il alaptezi dimineata si seara de ex. Sper sa-ti mai impartaseasca si alte mamici din experienta lor dupa inceperea serviciului.

Citeste si aici despre cateva idei pt o intarcare mai blanda: http://alapteaza.wordpress.com/2013/01/22/intarcarea/

Intarcarea

alapteaza.wordpress.com

Momentul in care alaptarea unui copil ia sfarsit este un moment de transformare ...

2.

 ”va asteapta o schimbare importanta... Mai ales ca e si perioada in care se manifesta anxietatea despartirii... Bebele iti va duce tie lipsa clar, nu neaparat sanului... Deci, parerea mea e ca poate n-ar trebui sa-ti pui deloc problema intarcarii . E prea devreme, e tare micut, zic eu, dar nu tre' s ama bagi in seama . Precis e diversificat, deci in alea 8 ore calculeaza mesele ce le va primi de solide, ia in vedere si lapticul pe care il vei scoate tu sa i-l lasi, de preferat sa i se dea cu o canuta cu cioc, se poate face si cu biberonul desi eu sunt refractara la ideea de biberon . Lapticul sa fie inainte de somn, de ex. Poate ar trebui lucrat la partea cum va adormi fara tine in astea 8 ore. Cu cine ramane? sa incerce sa-l adoarma asa, cu o masa de lm dat cu cana sau cu biberonul, prin leganare, plimbare, sau cum ii mai place lui... Tu la servici sa fii pregatita sa scoti (ai pompa?) si sa stochezi, ca sa ai ce sa-i lasi. Si cand vei reveni langa el, va avea in continuare si sanul... S-ar putea sa te suprasolicite ca sa compenseze lipsa ta, insa cred ca tot e mai usor asa decat intarcarea... Plus ca la urmatoarele eruptii, puseuri si alte neplaceri, vei avea inca o arma puternica de linistire si alinare, sanul! Curaj, rabdare si nu ezita sa intrebi orice iti trece prin cap...”

 ”Invatarea nu se face de pe-o zi pe alta, dati-i canita in continuare, ca se prinde el ce si cum. Si decideti repede ce faceti, ca sa aveti timp sa se adapteze. Ca si daca merge la cresa, si daca ii luati bona, sa nu fie brusca schimbarea, poate fi traumatizanta... Mai tine-ne la curent...”

3. 
”ce am observat eu este ca daca comunici cu copilul, si ii explici cu calm si frumos, inca dinainte ce urmeaza sa se intample, va intelege, chiar daca nu verbalizeaza inca. si se va adapta si la somnul din timpul zilei fara tzitzi. eu nu-mi puteam explica cum poate sa adoarma bebe meu fara tzitzi, cand plecam o ora de acasa la sport si o lasam cu tata, undeva pe la 7 luni jumate cand am inceput. adormea la el in brate. uneori manca ce-i lasam, aleori nu-i trebuia nimic si dormea si 1 -2 ore.

cred ca f important ar fi sa va decideti cum faceti cat mai repede. daca alegeti cresa, faceti niste vizite acolo, vezi cum interactioneaza cu cei de acolo, intreaba ingrijitoarele cum adorm copiii, asigura-te ca il vor lua in brate dc asta-i va oferi confort si linistire pentru somn.

dc alegeti bona, la fel, invitati-o pe la voi, o data/ 2 ori pe sapt, sa fie cu voi cateva ore, o observi si tu cum se comporta cu bebe, stabiliti clar regulile , cum sa se poarte cu copilul tau.

o alta idee ar fi sa te interesezi dc la tine se aplica ordonanta de guvern OUG 96/2003 cu cele 1-2 ore pauza de alaptat pana implineste copilul 1 an/ sa reduci program de lucru de la 8 ore la 6 ore dar sa fii platita pt norma intreaga. trebuie sa depui tu cerere la angajator prin care-i aduci la cunostinta ca alaptezi.
uite aici detalii:

http://www.drepturile-gravidelor.ro/drepturile-gravidelor/pauzele-pentru-alaptare

asa ai putea ajungi acasa fix inainte de somn si il culci cu tzitzi

la unele locuri de munca, cu acordul angajatorului se poate aduce copilul la alaptat de catre ingrijitor. asta ar fi o alta idee dc optati pt bona, il aduce intr-o plimbare pana la tine, dc nu beneficiezi de legea de mai sus.

in legatura cu alaptatul, chiar si daca ai alapta mai des in timpul zilei fata de cum alaptezi acum, daca apar schimbari de genul acesta in care nu esti acasa o perioada mai mare, bebe poate trece prin ceea ce se numeste "reverse cycling". in perioade din aces tea, va suge mai mult noaptea, ca sa recupereze, dar in mod special sa se reconecteze cu tine. ca sa maximezi somnul odihnitor pt toata lumea cel mai bine e sa dormiti impreuna. astfel si tu o sa fii OK LA lucru, si bebe odihnit si altfel va socializa cu lumea ziua.

uite aici mai multe despre reverse cycling:

http://kellymom.com/bf/normal/reverse-cycling/
http://www.lalecheleague.org/nb/nbmayjun00p98.html

este si o carte faina despre reverse cycling "Working Mother, Nursing Mother" de Gale Pryor.

suntem alaturi de tine, fii linistita si se vor limpezi lucrurile.”

Pauzele pentru alaptare

www.drepturile-gravidelor.ro

Conform OUG 96/2003 ...

4.

”Cristina, eu ti-as sugera sa incerci sa lasi de acum copilul cu altcineva cateva ore pe zi ca sa se obisnuiasca putin cu noul program. Eu am inceput munca cu jumatate de norma cand avea fetita mea 4 luni. Daca la mine si acum adoarme numai la san, cu bunicile adoarme fara laptic, doar tinuta in brate. Poti sa incerci sa ii lasi lapte muls, dar e foarte greu, eu vreo 4 luni m-am trezit de la 5 ca sa ma mulg, sa aiba lapte proaspat. Eu as zice sa incerci fara sa ii lasi lapte pe timpul zilei, sa manance altceva. Cum spunea cineva mai sus, ea nu dorul laptelui il va duce, ci al tau. O sa fie bine, o sa vezi, si eu mi-am facut o multime de griji, dar copiii se adapteaza repede.”

5. 

 ”Eu am inceput serviciul acum 3 saptamani (fetita mea avea 11 luni). Mi se parea imposbil sa adoarma fara tzitzi. Ea a ramas acasa cu mama mea. Si culmea, mama mea reuseste sa o adoarma fara nicio problema. In timpul cat eu sunt la serviciu mananca solide si primeste apa tot timpul. Iar cand eu revin de la serviciu (dupa aprox 8 ore) tzitzi e la dispozitia ei, non stop, si profita din plin de asta Si vreau neaparat sa specific, ca fetita mea era la san foarte foarte des, inainte sa incep serviciul, si nu am redus nimic, adica nu am avut perioada de obisnuire fara tzitzi. Pur si simplu am inceput serviciul si ea a ramas cu bunica, si totul a decurs foarte natural si lin. Nu te descuraja! Se poate!”

6. 

”Nu apuc sa citesc ce au scris fetele, deci ma scuzati dc repet ceva deja mentionat.

Faptul ca tu acum, inainte sa fii departe fizic de bebelus, ii refuzi alaptarea, il face pe el mai dependent de tine, deci opusul de ce doresti tu sa obti: independenta de san cand tu esti departe. De ce? Pentru ca el nu intelege un fapt ce se va petrece in viitor: mama se va intoarce la lucru INTR-O LUNA si tu trebuie sa te obisnuiesti DE ACUM fara san la pranz.

Copilul traieste in prezent iar in prezent, cu tine aproape, ii e imposibil sa inteleaga de ce ii este refuzat accesul la san. Atunci el se va inclesta mai cu putere de san, avand un sentiment de nesiguranta: oare mai primesc, nu mai primesc?

In schimb, dc il alaptezi la cerere cand esti acasa, copilul intelege ca mama e mereu disponibila, sanul e mereu disponibil, cu conditia ca tu sa fii langa el. Cand mama e plecata, ingrijitorul/ingrijitoarea ii va oferi grija si atentie si o alternativa la san (un paharel de lapte muls, mancare, apa sau daca chiar e nevoie lapte, lapte formula). Dar astfel vei creste increderea copilului ca are un loc bine stabilit la sanul tau, un loc al lui pe care intoarcerea ta la lucru nu il va modifica, altera in niciun fel. Decizia iti apartine, dar mai exista variante si dc tot ramai hotarata pe intarcare, iti suntem cum putem alaturi.”

7. 

”nu e nevoie sa intarci, le vei putea face pe amandoua - alaptat si lucru (ce-i drept, nu in acelasi timp ) Nu ai posibilitatea de a reincepe lucrul treptat? 4 ore macar vreo 2 saptamani (sau prima luna, ar fi ideal) - pe perioada dupa nastere cat ai fost inca platita de firma, ai dreptul la zile de concediu, pe care le poti "cere" acum, sub forma de -4 ore lipsa zilnic (daca ai si sefi intelegatori).
Astfel, ai prinde un somn cu bebe. Are 2 somnuri pe zi? sau 3?
Incearca de pe acum sa il adoarma altcineva la nani (daca veti avea bona, sa vina deja) - cu leganat, suzeta, muzica si tinut in brate - orice sa il adoarma.
Si chiar daca il veti duce la cresa, se va obisnui. Va fi mai greu la inceput, dar va fi f bucuros cand va veti revedea dupa lucru (si tu la fel) - si cand va veti iubi la titi. Nu-i lua placerea asta, doar pentru ca vei lipsi 8 ore pe zi.”

 

Asa ca, citind si recitind postarile fetelor, am hotarat sa fiu optimista si sa iau in considerare sfaturile lor de a-l alapta pe Vlad cand ma intorc de la lucru, sperand ca asta e varianta cea mai blanda dintre toate cele pe care le-am avut in vedere.

Filmulet despre efectele TV asupra copiilor

Filmulet despre efectele TV asupra copiilor

Pentru ca e tare adevarat !!!

Nu am mai citit de mult blogurile altor mamici si nici nu am avut timp/rabdare/chef sa stau si sa scriu pe al meu, astazi m-am hotarat sa o fac, asa de dragul finalului de an. Si tare m-am mai bucurat ca am ras in hohote citind un post al Printesei pe care il reproduc integral aici, pentru ca e prea tare, prea adevarat si prea frumos sa nu fie impartasit cu altii.

joi, decembrie 20, 2012

Sfaturi pentru proaspeți tătici

de Printesa Urbana · 35 comentarii

0. Fă un pas înapoi.
Nu mai ești buricul familiei. De-acum, nu pentru tine vor fi cele mai nemaipomenite cadouri, vise, planuri. E posibil chiar să ți se pară că iubita ta te iubește mai puțin. O să fii gelos, nedumerit, o să te simți lăsat pe dinafară. E ok, o să treacă în timp. Nu te iubește mai puțin, doar are mai puțin timp de tine. Și mai puțin chef de sex, dar asta nu înseamnă că viața voastră amoroasă va atîrna pentru totdeauna în cui. Există speranță. Mică și slabă, dar există! Hang in there.
1. Pune mîna pe copil
Nu se strică, nu se îndoaie, nu se ofilește. Bebelușul e obișnuit să fie manipulat, chiar și de mîini mai puțin dibace la început. Se va descurca foarte bine să-ți semnaleze dacă l-ai apucat prea strîns sau prea moale, dacă îl strînge scutecul sau poziția cu capul în jos devine incomodă după o vreme. Nu te stresa că i-ai pus bluza invers, bebelușului nu-i pasă. Ia-l în brațe, plimbă-l, schimbă-l, spală-l. Cît ești acasă, încearcă să împarți cu mama lui legitimă sarcinile legate de pui. Mama vrea asta, chiar dacă nu știe întotdeauna s-o ceară, bebelușului nu-i pasă prea mult de cine e plimbat sau schimbat, atîta vreme cît e. Deci fă-o. Te va iubi toată lumea mai mult, copilul va afla devreme că ești parte consistentă din viața lui, femeia îți va fi recunoscătoare.
2. Pune mîna și pe nevastă
Apuc-o de fund cînd se apleacă peste pătuțul copilului și spune-i ceva frumos despre ea. Ajută pe termen mediu și lung. Dacă ai noroc, poate ajută și pe termen scurt.
3. Întreabă și reține
Chiar dacă interacționezi cu copilul o oră pe zi seara, e foarte important să știi tot ce se poate ști despre nevoile lui. Unde sînt scutecele, cîți ml de nurofen dai dacă face febră, la ce ore mănîncă și ce, cîte kilograme are, cum se numește pediatrul și care e numărul lui de mobil, care e păturica preferată a bebelușului, cu ce se joacă, în ce fel plînge cînd are nevoie de ceva anume, la ce oră face baie, cît are voie să stea afară. Doar pentru că în 99% dintre cazuri se va ocupa mama de toate detaliile astea, e posibil ca ea să cadă la pat, să îi plesnească nervii și să vrea să dispară o zi întreagă. Unde-s doi părinți, e bine ca amîndoi să fie bine informați în ceea ce privește copilul. Back up back up back up.
4. Trezește-te noaptea
Știu, tu de duci la serviciu. Dar și mama se duce la serviciu, chiar dacă rămîne acasă. Tu stai pe scaun la calculator sau cu fundul în mașină, ea plimbă în brațe 8 kile de bebeluș, îl schimbă, aleargă să îi facă de mîncare, îl ridică și-l așează de o sută de ori. Noaptea sînteți egali cîștigători ai trezirilor programate sau neprogramate. Faceți cu rîndul, iar dacă nu se poate, cînd ea se trezește să alăpteze, tu te trezești să schimbi scutecul și o lași pe ea să mai doarmă 3 minute.
5. Stai acasă
Seara și în weekend, nu te bucura că ai timp liber pe care vrei să-l folosești ca înainte. Mama abia așteaptă să-ți paseze moștenitorul familiei ca să aibă și ea un moment de respiro. Ia copilul, hrănește-l, ieși cu el la plimbare, mama are voie să facă ce vrea ea, no questions asked.
6. Citește
Alege una maximu două cărți despre dezvoltarea copilului (îți recomand Brazelton) și citește cîteva capitole nainte, ca să știi la ce să te aștepți. Întrebările dresate mamei, cu iz de reproș, de genul Copilul nostru cînd are de gînd să stea în fund nu fac bine. Copilul o să stea în fund cînd o să poată, în genere evoluția lui e scrisă în codul genetic și nu există grile de tabel suficient de largi să includă toți bebelușii. Răbdare, nu mai e mult pînă le va bifa pe toate și bebelușul tău, și-apoi o să te vaieți că vai ce repede a crescut.
7. Laudă
În primul rînd mama, care e o eroină și da, merită o statuie. Cumpără-i flori, spune-i că vai ce treabă extraordinară face (sincer fiind, că altfel te miroase și te bănuie de alte alea), că puiul de om e frumos și înțelept ca ea, că e frumoasă, bună, nemaipomenit, că e o eroină și merită o statuie. Apoi întreab-o ce mai poți face pentru ea. Apoi laudă și bebelușul, ce frumos rîde, ce mare a crescut, etc etc în felul ăsta o să se simtă bine tot mama, ceea ce e foarte important. Dacă mama e fericită, toată familia e fericită.
8. Fii acolo
Chiar și cînd nu poți fi acolo. Sună des. Trimite sms-uri. Întreabă dacă a mîncat tot piureul. De cîte ori a umplut scutecul. Ce consoană a mai rostit. Dar încearcă să fii acolo cît de mult se poate. Seara, dimineața, în weekend, în zilele libere. Nu profita de timpul liber de la muncă să te duci la biliard. Acasă, cele mai importante două persoane din viața ta tînjesc după tine.
Gata, hai că nu e greu. Știu sigur că se poate ca tatăl să fie 100% implicat, pentru că Omul meu așa e. Așa a fost de la început. S-a trezit cot la cot cu mine cînd trezirile erau din oră în oră, a rămas să doarmă cu fetița în cameră cînd eu n-am mai putut, întotdeauna cînd e acasă mă întreabă dacă vreau s-o țină el, s-o plimbe el, mă sună des, vine repede acasă de la muncă, nopțile le facem cu rîndul, ba el se trezește mai des decît mine în nopțile grele. M-a susținut cu alăptatul, știe tot ce e de știut despre bebelușă, știe ce să facă și ce să spună ca să-mi fie mai ușor.
Pentru mame, am un singur sfat: acceptați ajutorul taților, întotdeauna. Iar dacă nu vi se oferă, cereți-l. Tot timpul, în fiecare zi și în fiecare noapte. Altfel, ei vor trage rapid concluzia că vă descurcați singure (ceea ce e adevărat, dar nu și de dorit) și vor înceta să mai fie acolo. Și e important să fie acolo, important și absolut necesar. Dacă vă răpește un șeic în timp ce ieșiți să duceți gunoiul și vă ia în goana cămilei la el în emirat? E bună vorba americanilor cu pusul tuturor ouălor într-un singur coș. E periculos. Așa că începeți din vreme să puneți ouă nu doar la voi în buzunare, ci și în pantalonii bărbaților voștri. Ca să fie bine.